Adrian Chesnoiu (PSD) critică cuplul Voiculescu-Mihăilă: Expert în sănătate mai bun decât Vlad Voiculescu nu are România, în opinia USR

Adrian Chesnoiu, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, a atacat cuplul Vlad Voiculescu-Ioana Mihăilă. 

Ministrul Sănătății a făcut declarații cu privire la relația sa cu Vlad Voiculescu. Ioana Mihăilă a recunoscut că ține legătura cu Vlad Voiculescu și nu a exclus o revenire a acestuia în cadrul structurii.

„Am pornit în munca asta cu Vlad Voiculescu pentru că am crezut în aceleași obiective. Dacă Vlad va hotărî să vină să ajute nu am nimic împotrivă. Evident că comunic cu Vlad Voiculescu. (...) Cred că după ce toată lumea va respira și se va liniști va fi văzută și contribuția lui Vlad Voiculescu cu alți ochi”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă, la Prima TV.

Adrian Chesnoiu (PSD) a comentat subiectul, duminică, 9 mai, la Realitatea Plus.

"Este evident că l-au demis pe domnul Vlad Voiculescu pentru slabele performanțe de la Ministerul Sănătății, dar în continuare este nevoie de el ca să însănătoșească sistemul sanitar din România. Dacă un copil de clasa a I-a ar auzi asta, și-ar da seama că este un sofism. Ce trebuie să înțelegem cu toții este că la Ministerul Sănătății conduce aceeași echipă pe care domnul Voiculescu și-a întocmit-o la preluarea mandatului. Are secretarii de stat pe care dânsul i-a propus, premierul i-a numit, și lucrurile nu s-au schimbat. Plecarea dânsului și a doamnei Moldovan nu l-au îndepărtat nici de Ministerul Sănătății, nici de deciziile proaste pe care le-a luat atâta timp cât s-a aflat la conducere. Pentru că nu putem să interpretăm altfel declarația doamnei ministru Mihăilă decât prin A plecat Vlad, rămâne în continuare în Ministerul Sănătății și ceea ce spune el este literă de lege. Expert în sănătate mai bun decât Vlad Voiculescu nu are România, în opinia USR.", a precizat  Adrian Chesnoiu.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy