Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Admiterea la Medicină. Decizii privind simularea examenului pentru viitorii medici

Ce-a de-a XI-a ediție a Simulării Examenului de Admitere la Facultatea de Medicină își adaptează anul acesta formatul, în fața situației actuale, astfel încăt să poată oferi în continuare șansa unui număr cât mai mare de participanți să își testeze cunoștințele. 

Evenimentul, organizat de Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB) în strânsă colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, va avea loc în data de 16 mai, 2020 și speră să adune peste 3.000 de liceeni.

În prezent, echipa de organizare a evenimentului își transferă întreaga activitate în mediul online, asigurând o platformă de examen special creată pentru a întruni cât mai multe dintre atributele Examenului de Admitere, respectând în paralel normele de protecție impuse. Noua platformă va permite afișarea subiectelor, rezolvarea acestora de către participant, în timpul special dedicat examenului, și ulterior oferirea rezultatului către acesta, conservând formatul caracteristic examenului fizic.

Ediția de anul acesta a Simulării se va prezenta într-o formă originală, adaptată nevoilor elevilor, dar și cerințelor impuse de contextul actual, are ca obiectiv principal susținerea eforturilor academice ale participanților și motivarea acestora. Echipa de organizare a adus toate modificările necesare astfel încât Simularea să reprezinte în continuare un sprijin real pentru toți cei care, în ciuda dificultăților impuse de lupta împotriva COVID-19, muncesc cu devotament pentru visul lor. Vom oferi participanților o modalitate unică, digitală, de susținere a Simulării Examenului de Admitere pentru ca aceștia să își testeze nivelul de cunoștințe actual, la cele mai înalte standarde, și să se familiarizeze cu formatul examenului de admitere. Le urez mult success tuturor participanților la Simulare, cât și ulterior la Examenul de Admitere! ” -  declară Rareș-Bogdan Băloi, Președintele SSMB.

Potrivit organizatorilor, participanții nu se vor bucura doar de  o simulare aparte, aceștia vor avea acces la numeroase premii distribuite pe căile de comunicare disponibile în prezent, dar și la un tur virtual al facultății în cadrul căruia vor putea interacționa cu studenții mediciniști care le vor dezvălui anumite momente din experiența lor și totodată le vor răspunde tuturor curiozităților.

,,Simularea de anul acesta este cu adevărat o provocare atât pentru echipa de organizare, cât și pentru participanți! Înțelegem beneficiile pe care le oferă anual acest eveniment tuturor elevilor care își doresc să urmeze o carieră medicală și de aceea am făcut toate demersurile posibile  astfel încât să le asigurăm oportunitatea de a-și testa cunoștințele, dar și abilitățile de încadrare în timp. Deoarece recunoaștem eforturile depuse de elevi pentru a se pregăti în vederea susținerii examenului de admitere,în ciuda contextului actual, am găsit o serie de alternative prin care Societatea să premieze în continuare munca și devotamentul lor. În acest mod, sperăm ca sprijinul nostru să fie benefic pentru parcursul academic al participanților si să le mențină motivația” - Mara-Andra Reboșapcă, Asistent Coordonator al Simulării Examenului de Admitere Ed.XI. ,potrivit unui comunicat al Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București


Modalități de înscriere și de derulare a examenului


Înscirearea la cea de-a XI-a ediție a Simulării Examenului de Admitere se desfășoară în perioada 01.03.2020 - 13.04.2020, prin crearea unui cont pe site-ul oficial al evenimentului: https://simulare.ssmbucharest.ro/, urmat de achitarea taxei de 90 de RON prin transfer bancar sau prin intermediul platformei EuPlatesc și încărcarea dovezii de plată.

 Echipa de organizare validează, în final, toate conturile care au respectat pașii esențiali, elevii devenind eligibili pentru a participa la Simulare. Lucrările vor fi corectate pe loc, lucru realizat de platforma de examen, punctajul obținut fiind disponibil odată cu încheierea Simulării. Rezultatele finale și clasamentul, vor fi publicate pe data de 17.05.2020, după finalizarea sesiunii de contestații. Pentru nemlămuriri și detalii suplimentare, organizatorii pun la dispoziție pagina oficială de Facebook a Societății Studenților în Medicină din București, unde elevii pot adresa întrebări, mai transmiste Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy