Adina Florea, către Augustin Lazăr: Să se abțină! Are un interes personal

Irina Constantin / 29 sep 2018 / 08:26 Salveaza PDF Comentarii
Augustin Lazăr
Descriere foto: Augustin Lazăr

Adina Florea, procuroarea propusă pentru șefia DNA, afirmă că a fost avertizată cu privire la presiunea pe care o face procurorul general, Augustin Lazăr. 

Augustin Lazăr a făcut o sesizare cu privire la o posibilă abatere disciplinară a Adinei Florea. El a anunțat că PÎCCJ face verificări la Curtea de Apel Constanța, unde ar fi putut să fie transmis protocolul secret între SRI și PG din 2016, cel care a apărut pe pagina de Facebook a lui Darius Vâlcov. Verificările sunt făcute în parchetul de unde vine Adina Florea. 

”Au fost chiar surse judiciare avizate, ca să folosesc un termen consacrat, în presă, cel puțin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am o mare grijă pentru că există o anume presiune, din partea procurorului general. Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar așa cum am spus și în secția pentru procurori nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură”, a spus Adina Florea, pentru Antena 3.

Procuroarea a continuat: ”Din punctul meu de vedere, domnul Procuror General ar trebui să se abțină din a face orice demers. Are un interes personal evident. Dumnealui este semnatarul acestui protocol, prin urmare ar trebui să se abțină să facă orice demers. Ar putea ca acest dosar instrumentat de Parchetul General să fie instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul General”. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25