Adeverințe false Covid-19, prezentate pe Aeroportul Iași. Dosar penal pentru 16 persoane

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Începând din data de 1 iulie, Poliția de Frontieră asigură verificarea autenticității și valabilității certificatelor digitale privind vaccinarea, testarea sau vindecarea, măsură ce facilitează libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19.

Triajul epidemiologic se realizează de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, se arată într-un comunicat de presă. 

”Reamintim că certificatul poate fi prezentat, la intrarea în România sau în oricare alt stat membru al Uniunii Europene, atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât și tipărit pe hârtie. Precizăm că certificatul digital nu este un document obligatoriu la trecerea frontierei, însă, cu ajutorul lui, persoanele care s-au vaccinat împotriva COVID-19, cele care s-au recuperat după această afecțiune sau cele ce dețin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situația lor epidemiologică, într-o modalitate operativă”, se arată într-un comunicat de presă. 

Falsul și uzul de fals cu privire la aceste tipuri de documente constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani.

Acte false, prezentate la intrarea în țară

 

Pe data de 20 iulie, polițiștii români au fost sesizați cu privire la faptul că, în ultima perioadă de timp, medici din cadrul DSP Iași, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au constatat că o parte a cetățenilor ce revin în România din Marea Britanie și în special persoanele care aveau plecarea de pe Aeroportul Luton, prezintă o adeverință eliberată de autoritățile engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de Covid 19.

Specialiștii DSP au mai constatat, conform actelor puse la dispoziție, că pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30.05.2021, considerând prin acest lucru că actele sunt falsificate.

Lucrătorii I.P.J. Iași - Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

S-a deschis o anchetă penală

 

La data 22 iulie, lucrători din cadrul  Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o acțiune pe Aeroportul Iași, împreună cu Poliția de Frontieră si Poliția Transporturi la un zbor dinspre Marea Britanie - Luton, iar dintre cei 44 de pasageri, 11 au recunoscut că au adeverințe false.

Dosarul penal privește în prezent 16 persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel