EXCLUSIV  Adevărata semnificație a Învierii. Părintele Luca a explicat de ce e temelia credinței creștine / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @zaramalik58717
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @zaramalik58717

Învierea nu este doar un eveniment celebrat de Paște, ci o constantă spirituală care dă sens vieții și credinței creștine în orice moment al anului.

Părintele Luca, absolvent a șase facultăți, medic specialist în radioterapie, a explicat că Învierea este temelia credinței creștine și sursa celei mai profunde speranțe, oferind oamenilor posibilitatea vieții veșnice prin Hristos. Potrivit părintelui, Învierea rămâne centrul spiritual al Bisericii, indiferent de momentul anului, fiind o chemare continuă la bucurie veșnică.

„Fără Sărbătoarea Învierii, noi, creștinii, nu am avea sens întrucât aceasta e temelia învățăturii creștine și pe ea ne bazăm toată speranța. Nu există în lumea aceasta o speranță mai durabilă și mai liniștitoare decât speranța Învierii. Iisus, prin învierea sa, El fiind totodată Dumnezeu și om, aduce cu sine posibilitatea oamenilor să învieze și ei prin El, prin cel care a deschis acest drum de la moarte la viață.

Chiar ieri citeam la Sf. Nicolae Cabasila că posibilitatea aceasta a întrupării lui Iisus ar fi existat indiferent dacă omul ar fi căzut sau nu. Deci, această întrupare a lui Iisus face parte din programul lui Dumnezeu de a-l aduce pe om lângă El, de a-l îndumnezei și de a-l face viețuitor al vieții veșnice, această dimensiune, dincolo de timp și spațiu, la care suntem chemați să accesăm cu toții.

Tocmai acesta este esențialul acestei sărbători, care este sărbătoarea centrală în Biserica creștină, sărbătoarea centrală în practica liturgică a Bisericii, deoarece, chiar dacă suntem în Postul Paștelui - adică un post în care sunt reiterate elemente de pocăință, elemente de transformare sufletească prin exemplul marilor păcătoși care s-au întors, Maria Egipteanca, fiul risipitor sau desfrânat - duminica, ziua Învierii, nu-și pierde această haină de lumină, acest sens luminos.

Învierea, indiferent în ce moment al anului suntem, este o constantă a vieții noastre pentru că tocmai asta vrea să ne arate Evanghelia, asta ne arată și Hristos, faptul că suntem chemați cu toții la Înviere și la bucuria vieții veșnice, la care suntem invitați încă din viața aceasta”, a spus părintele Luca la DC News. 

Video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel