Aderarea României la Spațiul Schengen. Ce spune un comisar european

Schengen
Schengen

Aderarea României la spaţiul Schengen, alături de alte două țări, ar duce la o mai bună protecție a acestei zone comune, susține un comisar european. 

Viitoarea aderare la spaţiul Schengen a Croaţiei, Bulgariei şi României ar face ca Uniunea Europeană să fie mai bine echipată pentru a proteja această zonă comună de liberă circulaţie, a declarat marţi, la Strasbourg, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, scrie Agerpres. 

Comisia Europeană a decis marţi, în cadrul Colegiului Comisarilor care a avut loc la Strasbourg, că Zagrebul îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la zona Schengen.

"Astăzi, peste 400 de milioane de cetăţeni UE se pot mişca liber în 22 de ţări UE şi patru ţări non-UE asociate fără a trece prin controale la frontieră. Zona Schengen este cea mai mare zonă de circulaţie liberă din lume. Zona Schengen este una dintre cele mai mari dacă nu cea mai mare realizare a integrării europene. Intrarea în acest club nu este ceva care să tratăm cu uşurinţă, dar în acelaşi timp o abordăm cu corectitudine şi onestitate", a spus Avramopoulos în cadrul unei conferinţe de presă.

Felicitări pentru Croația

"Astăzi recunoaştem şi felicităm Croaţia pentru această muncă depusă. Considerăm că Croaţia a luat măsurile necesare pentru a se asigura că condiţiile necesare pentru aplicarea tuturor părţilor relevante ale acquis-ului Schengen sunt satisfăcute. Ţine acum de Consiliu să decidă în unanimitate în privinţa aderării Croaţiei la zona Schengen. Croaţia va continua să depună eforturi pentru a a se asigura că aceste condiţii care trebuie îndeplinite sunt menţinute", a adăugat el.

"Evaluarea noastră confirmă că Croaţia continuă să îndeplinească angajamentele luate la aderarea la UE care au legătură cu regulile Schengen în special legate de domeniul judiciar şi respectarea drepturilor fundamentale", a mai afirmat comisarul european.

Apel pentru România și Bulgaria

El a profitat de prilej pentru a face un nou apel pentru primirea României şi Bulgariei în Schengen, precum şi pentru ridicarea controalelor introduse în unele ţări din zona Schengen din cauza problemelor cu migraţia.

"Am spus de multe ori că un Schengen mai puternic, mai protejat şi mai hotărât este unul al incluziunii. Viitoarea aderare a Croaţiei, dar şi a Bulgariei şi a României, este cu atât mai relevantă şi necesară având în vedere provocările de securitate şi privind migraţia de astăzi", a subliniat Dimitris Avramopoulos.

"Am făcut mult în ultimii ani pentru consolidarea frontierelor noastre externe pentru ca mişcarea liberă în Schengen să poată fi păstrată. Reiterez că cred cu putere că a venit timpul să revenim la o funcţionare a spaţiului Schengen fără controale la frontieră", a afirmat el.

"Cu Croaţia, Bulgaria şi România aderate la Schengen în curând, sper, vom fi şi mai bine echipaţi pentru a proteja această zonă comună şi a ne confrunta împreună cu provocările comune. Numai împreună şi fiind uniţi putem asigura o zonă comună mai puternică şi o Europă mai sigură pentru cetăţenii noştri", a mai spus Avramopoulos

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel