Rareș Bogdan a dezvăluit care este miza alegerilor de duminică, din Austria, în contextul procesului nostru de aderare la Schengen.
„Pentru a reuși în demersul nostru trebuie să vedem ce se întâmplă după alegerile de duminică, din Niederösterreich (n.r. Austria Inferioară), care însumează 33% din populația Austriei - cel mai populat land - și, de asemenea, regiunea cu cel mai mare PIB per capita din Austria. Este, de asemenea, landul care îi dă pe președintele parlamentului, primul ministru și pe ministrul de interne. Acesta este condus de o doamnă guvernator, care se comportă precum o eminență cenușie și îi coordonează pe cei trei în politicile migraționiste”, a declarat europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, la Antena 3-CNN.
„Vom face o adresă oficială prin care Partidul Național Liberal va solicita grupului europarlamentar PPE sancționarea partidului domnului Nehammer. De asemenea, vă pot anunța că împreună cu colegii mei din LIBE, am solicitat chemarea ministrului de interne Karner, care ne va da explicații, deoarece Austria, în acest moment, nu respectă Carta, nu respectă Tratatul de funcționare și, practic, prin politicile pe care le promovează, încearcă să forțeze mâna Europei pe subiecte legate de finanțare de garduri și alte bazaconii sau rezolvarea problemelor migraționiste care nu au fost generate de România, ci de politicile relaxate venite din partea Uniunii Europene. Considerăm că Austria, în momentul acesta, promovează o politică anti-europeană”, a continuat acesta.
'În bugetul Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva. Prin urmare, dacă dăm bani pentru ziduri şi garduri, nu mai rămân bani disponibili pentru alte lucruri', a spus Ylva Johansson înaintea unei reuniuni informale a miniştrilor de interne din statele UE la Stockholm.
Ministrul de interne austriac Gerhard Karner (ÖVP) a reiterat solicitarea. Potrivit lui Karner, tema este 'intens discutată', dar în cele din urmă există 'mişcare în această chestiune'.
Multe ţări ar avea nevoie de ajutor la graniţele externe, a subliniat ministrul, cu referire la recenta sa inspecţie la frontiera bulgaro-turcă.
'Cred că multe ţări ar avea interesul ca această protecţie a frontierelor externe să fie făcută mai robustă', a afirmat el. Pentru aceasta ar fi nevoie de susţinere din partea Comisiei Europene 'în diferite aspecte' precum echipament tehnic, dar şi 'în ce priveşte gardurile', a adăugat ministrul austriac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu