Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Acuzații la adresa Parlamentului European. ”Totul se blochează”

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

State membre ale UE acuză Parlamentul European că blochează planul european de relansare şi bugetul multianual al UE.

State membre ale UE, în frunte cu Germania, acuză Parlamentul European că pune în pericol planul de relansare de 750 de miliarde de euro şi bugetul european multianual convenite cu mari dificultăţi, întrucât eurodeputaţii insistă asupra condiţionării accesării fondurilor europene de statul de drept şi asupra garanţiilor pentru crearea de noi surse de venit la bugetul european, relatează AFP, scrie Agerpres. 

''Fără un acord general rapid între Consiliu (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European'' asupra bugetului multianual pentru perioada 2021-2027 ''riscăm să întârziem planul de relansare'', a avertizat vineri într-o declaraţie transmisă presei ambasadorul german pe lângă UE, Michael Clauss.

Negocierile trebuie accelerate 



''Sunt extrem de îngrijorat să văd că negocierile progresează mult prea lent în acest moment. Trebuie să accelerăm puternic aceste negocieri'', continuă ambasadorul german, adăugând că statele membre le-au propus eurodeputaţilor să lucreze şi în weekend-uri.

Dar Parlamentul European consideră că suma de 1.074,3 miliarde de euro convenită în urma negocierilor între liderii europeni pentru viitorul buget multianual este insuficientă. Eurodeputaţii cer de asemenea garanţii pentru crearea de noi surse de venit pentru bugetul european, cum ar fi noi taxe de mediu şi asupra sectorului digital.

Nemulţumirea principală a responsabililor principalelor grupuri politice din Parlamentul European este absenţa unei condiţionări a accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept, care vizează în special Ungaria şi Polonia.

Totul s-ar putea bloca 



În acest timp, ambasadorul german avertizează că ''fondul de relansare şi cadrul bugetar sunt politic şi tehnic inseparabile''. ''Dacă eurodeputaţii nu votează bugetul, totul se blochează şi planul de relansare este în pericol. Fără cadru bugetar nu există plan de relansare: elementele planului UE de relansare sunt luate ostatice de către eurodeputaţi'', remarcă un alt diplomat european intervievat de AFP.

Ideea condiţionării accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept a provocat divizări şi între statele membre. ''Suntem în discuţii intense cu toate statele. Negocierile sunt extrem de complicate'', a recunoscut Michael Clauss.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy