Acuzaţii grave la adresa unei mame, după o fotografie controversată

O mamă din Illinois a oferit o reacţie după ce un străin a împărtășit o fotografie online, care o arăta uitându-se la telefon pe aeroportul din Colorado, în timp ce copilul ei se afla nesupravegheat pe o pătură pe podea.

Imaginea a devenit virală după ce a fost încărcată pe Facebook, ulterior aceasta fiind eliminată din mediul online, scrie The Independent.

Femeia a explicat împrejurările din spatele controversatei fotografii. Din cauza unei probleme, a rămas blocată în aeroport pentru mai mult de 20 de ore cu fiica ei de două luni, Anastasia, a explicat femeia pentru Today.com.

Aceasta a spus că era extrem de obosită şi îşi dorea să vorbească cu familia sa, în acest context lăsând copilul pe podea în fața ei. „Brațele mele erau obosite. Aveau nevoie să se întindă. Și trebuia să comunic cu toți membrii familiei care se întrebau unde suntem noi”, a declarat aceasta, conform sursei citate.

După ce fotografia a devenit virală, se gândea că un coleg de muncă ar putea vedea imaginea, astfel credibilitatea ei urmând a fi compromisă. Deși faţa nu se vedea în imagine, unii oameni au reușit să o găsească pe Facebook și să îi trimită mesaje dure, fiind numită un „părinte teribil”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel