O crimă oribilă zguduie Satu Mare. O actriţă a Teatrului de Nord, a fost găsită, luni, fără suflare pe malul Someşului, în apropierea Palatului Administrativ.
Este vorba despre Gabriela Dorgai, actriţă la secţia română a Teatrului de Nord, în vârstă de 42 de ani, informează portalsm.ro.
La faţa locului au ajuns echipe de poliţişti şi procurori care au demarat o anchetă, inclusiv un câine special dresat a încercat să dea de urma criminalului.
Conform primelor informaţii, poşeta femeii a fost descoperită de o sătmăreancă la baza digului, aceasta a dus poşeta acasă, dar s-a întors la locul respectiv cu o echipă de poliţişti care au verificat zona şi au găsit-o pe actriţă în vegetaţia de pe malul râului. Aceasta era dezbrăcată, întinsă pe spate şi avea doar o cizmă. Se presupune că ar fi fost violată şi apoi ucisă. De menţionat este faptul că femeia avea bani în portmoneu, deci este exclusă varianta unui jaf.
Femeia a fost văzută ultima dată la premierea spectacolului Inimă de câine ce a avut loc duminică seara, potrivit sursei citate.
Gabriela Dorgai s-a născut în anul 1971, iar în anul 1990 a devenit actriţă a Teatrului de Nord. Primul rol al stagiunii 1990-1991 l-a avut în spectacolul Enigma farfuriei zburătoare, de Romerto Milani, în regia lui Ioan Tifor. Gabriela Dorgai era divorţată şi în ultima perioadă a fost puternic afectată de faptul că în urma divorţului, custodia fiicei în vârstă de 17 ani, a fost atribuită exclusiv tatălui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu