Sute de activiști pentru climă s-au așezat în faţa roţilor avioanelor pe aeroportul Schiphol din Amsterdam - Video

Activiști pentru climă îmbrăcați în salopete albe au blocat avioanele private pe aeroportul Schiphol din Amsterdam - Video
Activiști pentru climă îmbrăcați în salopete albe au blocat avioanele private pe aeroportul Schiphol din Amsterdam - Video

Sute de activişti de mediu îmbrăcaţi în salopete albe au luat cu asalt sâmbătă o zonă în care se află avioanele private de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam şi au împiedicat plecarea avioanelor timp de ore întregi, aşezându-se în faţa roţilor acestora, transmite Reuters. 

Poliţia militară a intervenit şi a îmbarcat zeci de protestatari în autobuze. Mai mult de 100 de activişti au fost arestaţi, a raportat postul naţional de televiziune NOS.

Protestul a făcut parte dintr-o zi de demonstraţii organizate de Greenpeace şi Extinction Rebellion în interiorul şi în jurul platformei aeriene, înaintea începerii conferinţei COP27 privind clima din Egipt. Nu au fost raportate întârzieri la zborurile comerciale.

Vrem mai puţine zboruri, mai multe trenuri şi interzicerea zborurilor inutile pe distanţe scurte şi a avioanelor private, a declarat liderul campaniei Greenpeace Olanda, Dewi Zloch.

VIDEO

Grupul de mediu spune că Schiphol este cea mai mare sursă de emisii de dioxid de carbon din Olanda, cu 12 miliarde de kilograme pe an. Ca răspuns la protest, Schiphol a declarat că îşi propune să devină un aeroport fără emisii până în 2030 şi susţine obiectivele industriei aviatice de a ajunge la emisii nete zero până în 2050.

Guvernul olandez a anunţat în iunie că intenţionează să limiteze numărul anual de pasageri pe aeroport la 440.000, cu aproximativ 11% sub nivelul din 2019, invocând preocupările legate de poluarea aerului şi de climă.

Ministrul transporturilor, Mark Harbers, a declarat luna trecută în parlament că biroul său nu poate controla traficul tot mai mare de avioane private, iar guvernul se gândeşte dacă să includă această problemă în politica sa privind clima.

Citește și - Două activiste şi-au lipit mâinile de ramele unor tablouri de Goya la Muzeul Prado, Spania - Video

Două militante ecologiste şi-au lipit sâmbătă mâinile cu o substanţă adezivă de ramele a două tablouri de Goya în Muzeul Prado din Madrid pentru a denunţa inacţiunea autorităţilor în faţa schimbărilor climatice, a anunţat poliţia spaniolă, potrivit AFP.

Cele două militante nu au avariat picturile, ci au scris +1,5 °C pe perete, între cele două tablouri, o referinţă la obiectivul climatic stabilit de comunitatea internaţională.

Activistele au fost reţinute de forţele de ordine şi plasate în arest preventiv, potrivit poliţiei. Într-o înregistrare publicată de Extinction rebellion, mişcare ecologistă adeptă a acţiunilor de nesupunere civilă, cele două activiste apar cu mâinile lipite de câte un tablou într-una dintre sălile muzeului, înainte să fie preluate de agenţii de securitate ai muzeului.

Potrivit Extinction rebellion, cele două picturi vizate sunt La Maja nue şi La Maja vętue, semnate de pictorul spaniol Francisco de Goya (1746-1828). Această acţiune este un semn de protest în ceea ce priveşte creşterea temperaturii mondiale, care va provoca un climat instabil cu grave consecinţe pe întreg globul, a subliniat gruparea ecologistă într-un comunicat.

Acţiunea din Madrid vine după alte acţiuni similare desfăşurate de militanţi ecologişti care au vizat opere de artă faimoase în mai multe oraşe din Europa. La începutul lunii, doi militanţi ai grupării Last Generation au aruncat cu piure de cartofi în geamul protector al tabloului Les Meules, de Claude Monet, la muzeul Barberini din Potsdam, Germania.

Alţi activişti s-au lipit de geamul care protejează tabloul Fata cu cercel de perlă, de Johannes Vermeer, aflat într-un muzeu din Ţările de Jos, iar alţii au aruncat cu supă în tabloul Sunflowers, de Vincent van Gogh, la National Gallery din Londra. Vineri, la Roma, militanţii au aruncat cu supă într-un tablou de Van Gogh protejat de un geam.

Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel