Activişti Greenpeace au blocat accesul în sediul general al grupului BP

Mai mulţi activişti din organizaţia Greenpeace au blocat accesul în sediul general din Londra al grupului BP, luni, şi au cerut acestei companii - una dintre cele mai mari din lume de pe piaţa energiei - să stopeze toate noile sale proiecte de exploatări de petrol şi gaze naturale sau să se retragă din acest sector de activitate, informează Reuters.

Militanţii ecologişti au sosit la sediul BP din piaţa St. James din Londra la ora 02:00 GMT şi s-au închis în containere special concepute pentru a bloca toate intrările principale din clădire. Alţi activişti au coborât cu ajutorul unor frânghii de pe acoperişul clădirii şi au plasat pe ferestrele acesteia un mesaj scris cu litere uriaşe - 'Climate Emergency' ('Urgenţă climatică'). 'BP alimentează o urgenţă climatică, iar acest fenomen ameninţă milioane de vieţi şi viitorul lumii vii', a declarat Paul Morozzo, un activist al organizaţiei Greenpeace.

'Ştiinţa este clară - trebuie să încetăm căutările de noi rezerve de petrol şi gaze, dacă vrem o planetă ce poate fi locuită. BP trebuie să se cureţe sau să iasă din această afacere', a adăugat el. BP va organiza o adunare generală a acţionarilor în cursul zilei de marţi, în oraşul Aberdeen din Scoţia. Activiştii Greenpeace au spus că vor menţine închis sediul londonez al BP pentru cel puţin o săptămână.

'La adunarea generală a acţionarilor de mâine, Bob Dudley (directorul executiv al BP, n.r.) are de făcut o alegere - poate să pună capăt imediat explorărilor de petrol şi să îndrepte compania spre energii 100% regenerabile sau să lichideze compania', a adăugat Paul Morozzo. Până la ora transmiterii acestor informaţii, reprezentanţii BP nu au dat curs solicitării Reuters de a face declaraţii pe această temă. Grupul BP are 73.000 de angajaţi şi produce 3,7 miliarde de barili de petrol pe zi. Reprezentanţii grupului spun că sursele de energie regenerabilă ar putea să furnizeze cel puţin 15% din energia produsă pe plan mondial până în 2040.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel