România şi Ucraina au semnat, miercuri, un acord privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii.
Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum privind semnarea Acordului între România şi Ucraina privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii.
Potrivit unui comunicat al Executivului, faţă de prevederile Convenţiei interguvernamentale româno - ucrainene care reglementează acum domeniul, noul acord cuprinde obligativitatea respectării normelor europene, transpuse în legislaţia naţională, privind recunoaşterea calificărilor profesionale, modificările legislative întreprinse la nivelul sistemului naţional de învăţământ din cele două state.
De asemenea, noul acord mai prevede recunoaşterea Atestatului cu o durată de 10 ani eliberat de instituţiile de învăţământ secundar din Ucraina cu Diploma de Bacalaureat din România, dacă acel atestat este însoţit de o diplomă de studii superioare recunoscută în România, precum şi introducerea unei dispoziţii privind recunoaşterea diplomelor de studii superioare în Teologie, eliberate de instituţiile de învăţământ superior religios din Ucraina, care nu sunt incluse în sistemul formal de educaţie, mai arată sursa citată.
1.600.000 de ucraineni au trecut granița în România de la începutul războiului și până acum, iar peste 90.000 au au solicitat protecție temporară în România de la începutul războiului și până acum, potrivit datelor UNHCR.
Împreună cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și cu ONG-urile partenere, UNHCR depune eforturi pentru a facilita incluziunea socio-economică și autonomia. Pe parcursul anului 2022:
- 390 de refugiați au fost sprijiniți cu cursuri de limba română;
- 400 de refugiați au fost sprijiniți cu coaching/consiliere în domeniul ocupării forței de muncă;
- 6.000 de refugiați au fost contactați prin intermediul site-ului Jobs4UKR.
Informaţii complete despre situaţia refugiaţilor pot fi găsite aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu