Acordarea burselor de performanță doar elevilor de la ”stat”, neconstituțională. Ministerul Educației se va conforma deciziei CCR

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

CCR a admis ”excepția de constituționale” privind bursele de performanță.

Ministerul Educației a anunțat că a a luat cunoștință de decizia Curții Constituționale a României prin care a fost admisă ”excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională sintagma de stat din cuprinsul dispozițiilor art.82 alin.(1) din Legea educației naționale nr.1/201”, privind bursele de performanță ale elevilor din școlile de stat, dar și că după publicarea acesteia în Monitorul Oficial se vor demara măsurile care se impun.

”Ministerul Educației a luat la cunoștință de soluția dispusă de Curtea Constituțională referitoare la dispozițiile Legii Educației nr. 1/2011. Decizia a fost pronunțată ca urmare a soluționării excepției de neconstituționalitate formulată în dosarul nr. 33184/299/2018, aflat pe rolul Tribunalului București. Având în vedere faptul că deciziile CCR sunt obligatorii erga omnes pentru viitor, Ministerul Educației se va conforma deciziei atât în spiritul, cât și în litera considerentelor cuprinse în aceasta”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, citat de Agerpres.

Reprezentanții ministerului au completat că, după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, ”vor fi întreprinse toate demersurile legale care se impun”.

”La acest moment, nu avem cunoștință de conținutul deciziei, aceasta urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. Conform art. 147 din Constituție, Decizia CCR este obligatorie și trebuie pusă în aplicare în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, la acest moment, neavând alte date, cu excepția celor din spațiul public, Ministerul Educației nu poate întreprinde niciun demers, urmând ca, după publicarea în Monitorul Oficial, să fie întreprinse toate demersurile legale care se impun”, se explică în comunicat.

CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională sintagma ”de stat” din cuprinsul dispozițiilor art.82 alin.(1) din Legea educației naționale nr.1/2011, anterior modificării prin art.I pct.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.69/2022 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene.

Astfel, ”Curtea a reținut că de stat  din cuprinsul dispozițiilor art.82 alin.(1) din Legea educației naționale nr.1/2011 permite acordarea bursei de performanță doar cu privire la elevii înscriși în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, creându-se astfel o discriminare nejustificată în mod obiectiv și rezonabil a elevilor ce urmează cursurile în cadrul sistemului de învățământ particular sau confesional, discriminare contrară art.16 alin.(1) raportat la art.32 și art.49 din Constituție”, se arată în comunicatul CCR de joi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel