Cele mai citite

Acord post-Brexit. Prima reacție publică a prim-ministrului Boris Johnson / Foto

boris_johnson_6_agerpres_41617500
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson

Boris Johnson a confirmat încheierea unui acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a confirmat joi încheierea unui acord comercial post-Brexit cu Uniunea Europeană, postând pe Twitter mesajul 'S-a ajuns la un acord', însoţit de o fotografie cu el exultând, cu degetele mari ridicate în semn de victorie, relatează AFP şi Reuters.

Ministrul britanic al comerţului internaţional, Liz Truss, a salutat şi ea vestea pe Twitter.

'Vom avea o relaţie comercială solidă cu UE şi vom aprofunda schimburile cu partenerii noştri din lumea întreagă datorită politicii noastre comerciale independente', a scris ea.

Boris Johnson a mai afirmat că acordul încheiat cu UE este în stilul celui cu Canada. Oamenii au afirmat că este imposibil, dar am luat controlul înapoi, a mai afirmat el.

Acest acord va însemna siguranţă pentru afaceri, a dat asigurări Johnson. De asemenea, a spus Jonhson, nu va fi un lucru rău pentru UE să aibă un Regat Unit prosper la uşa sa. El a mărturisit că disputele cu UE au fost dure, dar a spus că acordul este unul bun pentru întreaga Europă, conform Agerpres. 

Iată postarea lui Boris Johnson 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close