Acord naval, Rusia-Siria. Putin, mișcare militară

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri acordul cu Siria ce prevede că portul Tartus de la Marea Mediterană va fi bază navală a Rusiei în următorii 49 de ani, informează agenţia EFE.

'Realizarea acestui acord răspunde intereselor Rusiei, întrucât contribuie la consolidarea prezenţei militare ruse pe termen lung şi garantează securitatea regiunii', se arată într-o notă anexată documentului.

Conform înţelegerii, la baza navală de la Tartus vor putea staţiona simultan până la 11 nave militare ruseşti, inclusiv ambarcaţiuni cu propulsie nucleară.

Protecţia maritimă şi aeriană a acestei baze va fi asigurată de Rusia, care deocamdată a amplasat acolo baterii antiaeriene S-400.

Portul de la Tartus a fost în perioada Războiului Rece o bază tehnică şi de aprovizionare pentru flota militară rusă desfăşurată în Marea Mediterană, în virtutea acordului semnat în anii '70 de Rusia şi Siria, pe atunci condusă de preşedintele Hafez al-Assad, tatăl actualului preşedinte Bashar al-Assad, scrie Agerpres.

Flota rusă s-a retras din Mediterana în anul 1992, revenind acolo abia în 2013, printre navele desfăşurate numărându-se portavionul Amiral Kuzneţov şi distrugătorul Petru cel Mare, care au participat la atacurile asupra poziţiilor din Siria ale jihadiştilor grupării Statul Islamic (SI).

Putin a anunţat recent 'înfrângerea totală' a SI în Siria şi a ordonat retragerea dispozitivului militar rus angajat în această ţară în operaţiunile de susţinere a trupelor guvernamentale siriene.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel