Acord Brexit. Timmermans: UE nu poate acorda amânări la nesfârșit

Timmermans
Timmermans

Uniunea Europeană nu poate continua să acorde 'la nesfârşit' amânări de câteva săptămâni pentru ieşirea Marii Britanii, a declarat prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, pentru cotidianul german Die Welt, subliniind că Uniunea a ajuns la limita concesiilor pe care le putea oferi pentru deblocarea impasului creat, transmite joi Reuters.

'Nu putem continua la nesfârşit în acest fel în negocierile pentru Brexit şi să prelungim mereu cu câteva săptămâni', a afirmat Timmermans, notând că 'parlamentul britanic trebuie acum să ia o decizie şi să spună, în sfârşit, ce vrea Londra'.

'Cheia se află acum la Londra. Avem un angajament faţă de cetăţenii Uniunii Europene, să protejăm piaţa unică europeană, să protejăm Irlanda şi să protejăm principiile Uniunii Europene. Vom continua să facem acest lucru cu toată determinarea. UE are limitele sale. Şi am atins aceste limite', a subliniat Timmermans.

El a apreciat ca important faptul că premierul britanic Theresa May şi liderul laburist Jeremy Corbyn au convenit să depăşească impasul creat de respingerea de către parlament a acordului de retragere încheiat de şefa guvernului cu UE.

La summitul de săptămâna trecută, liderii UE au dat termen Marii Britanii până la 12 aprilie să ratifice acordul şi apoi să iasă din UE pe 22 mai, să prezinte un plan alternativ credibil pentru a primi o amânare pe termen mai lung sau să părăsească UE fără un acord pe 12 aprilie.

Potrivit lui Timmermans, în situaţia unui Brexit fără acord, este improbabil ca cetăţenii britanici să aibă nevoie de viză pentru şederile de scurtă durată pe teritoriul UE.

De altfel, Parlamentul European a aprobat joi acordarea pentru cetăţenii britanici a dreptului de a călători fără vize pentru scurtă şedere în Uniunea Europeană după Brexit, inclusiv în cazul absenţei unui acord.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel