Premierul britanic Theresa May şi miniştrii din cabinetul său au convenit luni să continue pregătirile pentru eventualitatea ca ieşirea ţării din Uniunea Europeană să se facă fără un acord cu blocul comunitar, a declarat purtătorul de cuvânt al şefei guvernului de la Londra, transmite Reuters.
După acordul de 'divorţ' obţinut duminică la summitul UE, Theresa May se confruntă acum cu dificila misiune de a-şi convinge criticii şi de a obţine aprobarea parlamentului britanic.
'Cabinetul (...) a avut o discuţie despre pregătirile ce au loc în eventualitatea improbabilă ca Marea Britanie să iasă fără un acord ratificat', a declarat purtătorul de cuvânt, după şedinţa de luni.
'Cabinetul a convenit că guvernul să continue să acţioneze responsabil prin toate acţiunilor necesare pentru pregătirea unei (ieşiri) fără un acord în martie 2019', a adăugat el.
Theresa May va face o declaraţie în parlament în cursul după-amiezii, după care, la reşedinţa oficială din Downing Street, va fi gazda unei recepţii la care vor participa peste 100 de lideri ai celor mai mari companii angajatoare şi de investiţii din Marea Britanie.
'Ea le va prezenta rezultatul reuniunii Consiliului UE, iar ei vor avea ocazia să adreseze întrebări', a mai indicat purtătorul de cuvânt.
Printre participanţi se vor afla directori executivi din sectoarele industrial, de retail, alimentar şi din serviciile financiare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu