Acoperișul unei case, luat de vânt. Trei oameni au fost răniți

Acoperişul unui bloc din Timişoara a fost smuls de vântul puternic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a căzut peste o casă, iar o femeie şi doi copii aflaţi în locuinţa peste care s-a prăbuşit acoperişul au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Pompierii din Timişoara au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe zone din oraş, din cauza unei furtuni puternice, scrie Mediafax.

Prima intervenţie a fost la un bloc din zona Calea Girocului, situată în sudul oraşului. Din cauza vântului, acoperişul de tablă a fost smuls de pe imobil şi a căzut pe o casă aflată în apropiere. O femeie de 28 de ani şi doi copii, unul de două luni şi altul de doi ani, care se aflau în casă, au fost răniţi uşor şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde au rămas internaţi peste noapte.

Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică şi tot din cauza furtunii au căzut mai multe crengi de copaci pe străzile din Timişoara, dar şi tencuială şi ţigle de pe clădirile vechi din centrul oraşului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel