Acoperamantulul Maicii Domnului. Ce trebuie neapărat să faci pe 1 octombrie

În prima zi a lui octombrie, este prăznuit Acoperământul Maicii Domnului.

Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie. Sărbătoarea are o mare însemnătate, căci se referă la bunătatea și la puterea Sfintei Fecioare. Se spune că, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, la Constantinopol, după o noapte întreagă de priveghere, înspre zorii zilei de duminică, mulțimea de credincioși care se rugau în biserica Vlaherna, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a avut parte de o minune.

Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie. Potrivit tradiţiei populare, Acoperământul Maicii Domnului reprezintă pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece şi acoperirea pământului cu brumă. Sărbătoarea Acoperământulul Maicii Domnului mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Pocroave. Sărbătoarea Pocroavelor se respectă și astăzi, în multe zone fiind și hramul satului. Femeile posteau pentru sănătatea copiilor, iar fetele se rugau să le aducă cât mai repede cununa de mireasă.

Acoperământul Maicii Domnului, 1 octombrie. De Procoave credincioşii ţin post, fiindcă astfel sunt feriţi de boli, de înec sau de supărări. Gospodinele îşi servesc rudele şi oaspeţii cu plăcinte de post, umplute cu mere. De asemenea, în unele sate, de Procoave, vitele sunt stropite cu apă sfinţită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel