Achiziționare cinci avioane F-16. Plenul Senatului a adoptat proiectul

Plenul Senatului a adoptat, în ședința de luni, proiectul ce prevede achiziționarea a cinci avioane F-16 de la Guvernele Repubicii Portugheze și Statelor Unite ale Americii, prin programul „Avion multirol al Forţelor Aeriene”. Achiziția urmărește dezvoltarea capabilității operaționale aeriene.

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, cu 77 de voturi „pentru”, două contra și cinci abțineri.

„Propunerea legislativă are ca obiect continuarea dezvoltării capabilităților operaționale aeriene cuprinse în Etapa de tranziție inițială a Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al Forțelor Aeriene. Intevențiile legislative vizează atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 5 avioane de la Guvernul Republicii Portugheze și a pachetului de bunuri și servicii complementar de la Guvernul Statelor Unie ale Americii, precum și faptul că se introduc derogări de la prevederile art. 173, art. 174 și ale art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală”, se arată în raportul comisiei pentru apărare publică, ordine publică și siguranță națională, scrie Mediafax.

Ce mai prevede propunerea MApN

De asemenea, propunerea mai prevede ca Ministerul Apărării Naționale să trimită personal militar pentru îndeplinirea unor misiuni în afara teritoriului național, pentru executarea, îndeosebi, a activităților de instruire, operare, mentenanță.

„Prin proiectul de act normativ, se urmărește contiuarea dezvoltării capabilității operaționale aeriene cuprinse în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, cuprinsă în programul <<Avion multirol al Forţelor Aeriene>>, prin atribuirea contractelor de achiziție pentru pachetul de 5 avioane de la Guvernul Republicii Portugheze și a Pachedului de bunuri și servicii complementar de la Guvernul SUA”, se arată în expunerea de motive.

Nicolae Ciucă a solicitat premierului Ludovic Orban, în urmă cu două săptămâni, în ședința de Guvern, introducerea pe ordinea de zi a proiectului de achiziție de avioane F16, în cadrul Programului Avion Multirol. Senatul este prima Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel