Accidentul în care a fost implicată o autospecială ISU, filmat. Video şocant

ISU Bacău a dat publicităţii, miercuri, o înregistrare video a accidentului de sâmbătă, în care a fost implicată o autospecială a instituţiei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a dat publicităţii, miercuri, o înregistrare video a accidentului de sâmbătă, în care a fost implicată o autospecială a instituţiei, care se deplasa la o intervenţie în zona afectată de inundaţii.

Pe înregistrarea surprinsă de camera de luat vederi montată pe autospecială se observă cum un autoturism care se deplasa din sens opus, pe fondul vitezei excesive, a pătruns pe contrasens şi a lovit în plin autospeciala în care se aflau şase pompieri militari, maşina de intervenţie răsturnându-se în afara părţii carosabile. 

Semnal de alarmă al autorităţilor

"Pe înregistrare se observă că autospeciala de intervenţie de deplasează regulamentar. Am dat publicităţii aceste imagini pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că toţi participanţii la trafic trebuie să fie atenţi, în special când pe drumurile publice sunt autospeciale care se deplasează la diverse situaţii de urgenţă", a declarat, pentru Agerpres, Adrian Cepoi, din cadrul ISU Bacău.

În urma accidentului, cei şase pompieri militari şi trei pasageri din autoturismul care a provocat accidentul au fost preluaţi de ambulanţe şi trimişi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău. Cele nouă victime nu au suferit leziuni care să le pună viaţa în pericol. Cei şase pompieri militari se află în concediu medical, în urma recomandărilor primite de medici şi urmează să revină la lucru începând cu data de 5 iulie. Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a solicitat imediat după producerea accidentului ca Poliţia rutieră să fie drastică cu şoferii care generează asemenea accidente. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel