ACCIDENT TERIBIL: Un microbuz a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat | DCNews
Cele mai citite

ACCIDENT TERIBIL: Un microbuz a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat

Autor: Rodica Mitu
politie_32425600
Foto ilustrativ

Un microbuz a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat, luni, pe DN 17.

Paramedicii SMURD și un echipaj de la SAJ au intervenit, luni dimineața, la accidentul rutier din localitatea Livezile, unde un microbuz a lovit un cap de pod, apoi s-a răsturnat.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, trei persoane au fost rănite, printre acestea numărându-se și șoferul microbuzului. Victimele au fost duse la spital.

„Din primele date, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Săliștea de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Vatra Dornei-Bistrița, din cauza oboselii în conducere, a pierdut controlul acesteia, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care s-a răsturnat în șanțul din beton”, spun, potrivit Mediafax, reprezentanții Poliției Bistrița.

Șoferul a fost testat la fața locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în acest caz.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close