Cele mai citite

Accident teribil în Buzău. Șapte oameni implicați-VIDEO

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
screen_shot_2015_07_26_at_10_49_34_pm_08511800

Un accident grav s-a produs duminică după-amiază în Buzău.

Clipe de groază pentru pasagerii unui maxi-taxi care circula pe traseul 7. Un şofer buzoian de aproximativ 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism Audi, a intrat în intersecția de la „Curtea Veche" fără să se asigure, moment în care a lovit Accmicrobuzul care circula pe Spiru Haret, din partea dreaptă. La rândul său, acesta a fost proiectat într-un autoturism marca Skoda, care venea de la „Casa Albă" și se încadrase pentru a vira la dreapta, pe Spiru Haret.

Patru ambulanțe au sosit la fața locului pentru a prelua cele șapte victime, cele mai multe, pasageri ai microbuzului. Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului s-ar face șoferul autoturismului Audi.

Accidentul s-ar fi putut sfârși rău și pentru pietonii aflați în zonă în momentul producerii accidentului, pentru că cele două autoturisme implicate s-au oprit la câțiva centimetri de trotuar. Bubuitura s-a auzit de la terasele din zonă și a făcut ca scena accidentului să fie împânzită de sute de curioși, scrie Reporter Buzoian.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close