Accident români, Ungaria. Doi răniţi grav, la spital

Accident. foto ilustrativ
Accident. foto ilustrativ

Doi dintre cei opt români răniţi în accidentul petrecut în Ungaria au fost transportaţi la o unitate medicală, anunţă MAE.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, la solicitarea Agerpres, că accidentul rutier produs în cursul acestei zilei de duminică pe drumul naţional 42 din judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria, incident în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în ţara noastră, este în atenţia Consulatului General al României la Gyula.

"Oficiul consular a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea persoanelor afectate şi starea de sănătate a acestora. Conform datelor preliminare obţinute de reprezentanţii oficiului consular, opt cetăţeni români au fost răniţi în urma accidentului. Dintre aceştia, şase au primit îngrijiri la faţa locului, iar ceilalţi doi au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă pentru asistenţă medicală de specialitate", a precizat MAE.

Monitorizare continuă

Conform sursei menţionate, o echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular s-a deplasat, în regim de urgenţă, la locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară. De asemenea, echipa consulară se va deplasa şi la unitatea medicală unde au fost transportaţi cei doi cetăţeni români pentru a obţine informaţii cu privire la starea acestora de sănătate.

Ancheta cu privire la circumstanţele producerii accidentului este în desfăşurare. Consulatul General al României la Gyula continuă monitorizarea cazului, menţine legătura cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, potrivit MAE.

În accidentul rutier petrecut în Ungaria au fost implicate trei autovehicule, două înmatriculate în România şi unul în Slovacia.

Vezi şi: Ungaria: Mașină cu români, strivită pe șosea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel