Urmărește emisiunea live


ACCIDENT. Membri ai trupei DJ Project, printre răniţi

Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital în urma unui accident produs, luni, 18 septembrie, pe DN7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, printre răniţi fiind şi membri ai trupei DJ Project, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Gabriel Popescu, relatează Agerpes.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vâlcea, medicul Adrian Popescu, persoanele rănite în urma accidentului rutier de pe DN7 sunt patru bărbaţi şi o femeie. Ei au vârste între 22 şi 56 de ani. Femeia rănită este în vârstă de 22 de ani.

După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că tirul, înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (curbă deosebit de periculoasă la dreapta), s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroşând două autoturisme.

Şoferul autotrenului şi patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite şi au fost transportate la spital. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.

"Printre răniţi se află şi membri ai trupei DJ Project. Şoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât şi escoriaţii la nivelul feţei. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani şi S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani", a precizat Gabriel Popescu.

Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, conştiente. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel