Un miner a murit și alți șase au fost răniți în urma unui accident grav de la mina Roșiuța din Gorj.
Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al ISU Gorj, a declarat, la Antena 3, că "victimele se deplasau în carieră și autoutilitara cu care se deplasau s-a răsturnat pe partea stângă a drumului, șoferul a fost prins în cabină, de unde a fost descarcerat.".
Dan Vâlceanu, managerul SAJ Gorj, a declarat că a fost anunțat că sunt șapte victime și au fost trimise echipaje și că "la fața locului a fost o găsită o persoană în stop respirator", care a decedat. Mihai Avramescu a precizat că au fost făcute manevrele de resuscitare, însă nu au reușit să-i salveze viața. Starea celor șase răniți este relativ bună, fiind echilibrați hemodinamic, a mai precizat Dan Vâlceanu.
O comisie formată din inspectori de muncă s-a deplasat la mina Roşiuţa, pentru a constata în ce condiţii s-a produs accidentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu