Cele mai citite

Accident grav în Bucureşti. O maşină a lovit un grup de pietoni

Mihai Ciobanu Autor: Mihai Ciobanu
ambulanta_112_salvare_99771500
Ambulanta

Accident grav în Capitală, marţi seara, pe bulevardul Liviu Rebreanu.

Accident grav produs în Bucureşti marţi seara, pe bulevardul Liviu Rebreanu, intersecția cu Nicolae Grigorescu. Şoferul unui autoturism a intrat cu maşina într-un grup de pietoni, lovind inclusiv o fetiță de cinci ani.

La evaluarea SMURD a reieşit că printre pietonii aflaţi în zona accidentului erau o fetiţă de cinci ani, care a fost transportată la Spitalul Budimex, însoţită în ambulanţă de mama ei (fără probleme medicale) şi tatăl minorei, care a fost transportat la Spitalul Bagdasar, cu suspiciune fractură la gleznă. 

De asemenea, a mai fost evaluată o fată de 14 ani, care nu ar avea probleme medicale deosebite şi a refuzat transport la spital. Conducătorul auto, în vârstă de 65 ani, care a produs accidentul a refuzat transportul la spital. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. 

Brigada Rutieră a Capitalei precizează că accidentul a avut loc în timp ce şoferul unui autoturism care se deplasa pe bd. Liviu Rebreanu dinspre str. Câmpia Libertăţii, la intersecţia cu bd. Nicolae Grigorescu a efectuat virajul la stânga şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând pe scuarul ce desparte sensurile de circulaţie. Pe bd. Nicolae Grigorescu dinspre str. Postăvarului se circulă pe banda a doua. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close