Accident feroviar, două trenuri de marfă implicate, la ieșirea din stația CFR Mihăești spre Caracal, jud.Olt, posibil o persoană încarcerată. În urma impactului, o persoană și-a pierdut...
Din cadrul ISU Teleorman se intervine cu o autospecială de descarcerare grea, o descarcerare ușoară, un container multirisc, un SMURD și un SAJ.
Din cadrul ISU Olt au început deplasarea cinci echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, un container multirisc și trei autospeciale pentru intervenție, conform ISU Teleorman.
În accidentul feroviar au fost implicate două trenuri de marfă, în care se aflau trei angajați CFR. În urma evenimentului o persoană a fost găsită decedată, iar alte două persoane nu prezentau urme vizibile de traumă, au fost monitorizate la locul evenimentului și au refuzat transportul la spital, conform ISU Olt.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulaţia feroviară pe linia CF Mihăești – Radomirești (dublă electrificată) este oprită temporar la această oră, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă (Rail Cargo), în jurul orei 10:45, în Halta de Mișcare Mihăești (Cap Y). Trenul circula pe firul I, iar vagoanele deraiate au acroșat locomotiva trenului privat de marfă (PINK), care circula pe firul II.
Trenul privat de marfă (Rail Cargo) avea în compunere 19 vagoane (goale) și circula pe distanța Giurgiu Nord – Curtici, iar trenul privat de marfă (PINK) avea în compunere 19 vagoane (Transcontainer) și circulă pe distanța Curtici – Giurgiu Nord.
Din primele informații, șeful trenului privat de marfă (Pink) a decedat.
La fața locului s-au deplasat echipajele ISU, comisiile de cercetare ale CFR SA, AFER și echipele de intervenţie din cadrul Regionalei CF Craiova.
Personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorilor privați de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor/ locomotivei deraiate. Pentru ridicarea vagoanelor/ locomotivei deraiate și repunerea pe șină este necesară intervenția cu o macara de mare tonaj (250 tone), care a plecat de la București spre locul deraierii.
Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat la tragedie printr-un mesaj publicat pe Facebook:
„În astfel de momente cumplite, transmit condoleanțe familiei șefului de tren care și-a pierdut viața în accidentul feroviar de astăzi. Sunt, în permanență, informat de situația de la fața locului. În prezent, Planul Roșu este activat. Situația a fost provocată de deraierea vagoanelor unui tren privat de marfă. Solicit AGIFER să stabilească rapid cauzele accidentului, astfel încât justiția să îi poată pedepsi pe cei vinovați de această tragedie”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News