Accident cumplit cu şapte victime. Două persoane au murit

Loredana Brumă / 01 apr 2019 / 16:06 Salveaza PDF Comentarii
Ambulanță
Descriere foto: Ambulanță

Un bărbat şi o femeie au decedat, iar alte cinci persoane, între care şi un copil, au ajuns spital în urma coliziunii între două autoturisme pe o stradă din staţiunea Băile Govora, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

"În total sunt şapte victime, dintre care două persoane decedate - o femeie şi un bărbat. Pentru bărbatul decedat s-au făcut manevre de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat mort. Alte patru victime, conştiente, au fost preluate de ambulanţele SAJ şi SMURD şi transportate la spital, în timp ce copilul, care avea răni uşoare, a plecat cu cineva din familie către UPU Vâlcea", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Potrivit poliţiştilor, accidentul produs luni după-amiază ar fi fost cauzat de şoferul uneia dintre cele două maşini, care ar fi pătruns pe contrasens şi ar fi lovit un alt autoturism care circula regulamentar.

Traficul rutier în zonă a fost blocat mai bine de o oră pentru a permite preluarea victimelor şi efectuarea cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25