Accident cu un TAB într-o comună gălăţeană. Dosar penal deschis de Parchetul Militar

Parchetul Militar de pe lângă Tribunal Militar Iaşi a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă în cazul accidentului rutier produs vineri, pe raza localităţii Slobozia Conachi, eveniment în urma căruia un militar aflat în vehicul a suferit un traumatism cranio-cerebral,

"La data de 27.09.2019, în jurul orelor 12.00, pe DJ 251, pe raza judeţului Galaţi, un vehicul blindat aflat în misiune a fost implicat într-un accident de circulaţie. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a militarilor din echipajul transportorului blindat. La testarea cu etilotest a conducătorului transportorului blindat rezultatul a fost negativ. La acest moment, din actele cu caracter urgent efectuate şi din primele cercetări în cauză nu a rezultat faptul că accidentul a cauzat decese ale persoanelor - militari sau civili. Persoanelor rănite li s-a acordat ajutor şi îngrijiri medicale de personalul de specialitate. Nu există suspect/inculpat în cauză cu privire la infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă", se arată în comunicatul semnat de col. Vasile Cartinel.

Ce s-a întâmplat

Un transportor blindat al Armatei a fost implicat vineri într-un accident produs pe raza localităţii Slobozia Conachi, accident în urma căruia un militar aflat în vehicul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi.

"Dispeceratul ISU-SAJ a fost anunţat vineri, 27 septembrie, despre un accident rutier constând într-un TAB răsturnat şi două victime conştiente în localitatea Hanu Conachi, comuna Fundeni. S-au deplasat un echipaj SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi şi o autospecială de la Garda de Intervenţie Iveşti. În urma evaluării medicale a echipajului medical, s-a constatat că unul din militarii aflaţi în vehiculul militar a suferit un traumatism cranio-cerebral. Victima a fost preluată de către ambulanţa SMURD, celălalt membru al echipajului din TAB refuzând examinarea", potrivit informaţiilor furnizate de ISU Galaţi.

Vehiculul militar implicat în accident aparţine Brigăzii 8 Larom Al. I. Cuza din Focşani şi participase la exerciţii de trageri în Poligonul Smârdan din Galaţi. TAB-ul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului.

"Un transportor amfibie blindat aparţinând Batalionului 84 Asigurare Date din Focşani, a fost implicat vineri, în jurul orei 12,00, într-un accident rutier pe raza localităţii Slobozia Conachi din judeţul Galaţi. În urma acestui accident, un militar a fost rănit uşor. Acestuia i s-a acordat ajutor la faţa locului şi ulterior a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Galaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii 8 Larom Al. I. Cuza din Focşani, maior Ionuţ Danţiş.

Potrivit acestuia, în vehiculul blindat se aflau trei militari, dar ceilalţi doi nu au necesitat îngrijiri medicale. La nivelul Batalionului a fost stabilită o comisie administrativă, condusă de locţiitorul comandantului de batalion, care va cerceta cauzele producerii incidentului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel