Cele mai citite

Accident cu un autobuz. Medicii au intervenit de urgență

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
ambulanta_salvare_112_38226300
Ambulanță

Patru persoane au fost rănite uşor într-un accident rutier produs vineri dimineaţa pe DN 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, unde semiremorca unui TIR a derapat şi acroşat un autobuz. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vâlcea, autobuzul efectua curse regulate de transport persoane pe ruta Râmnicu Vâlcea - Călimăneşti şi în momentul producerii accidentului, în autobuz se aflau şoferul şi trei pasageri.

'Semiremorca TIR-ului a derapat ca urmare a neadaptării vitezei de deplasare şi a acroşat autobuzul. Accidentul s-a produs pe DN7, la kilometrul 181+200, la Bujoreni, într-o curbă deosebit de periculoasă, în condiţii de ploaie', au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea. În ajutorul persoanelor rănite a intervenit şi SMURD. 'Echipajul SMURD a acordat îngrijiri unei femei de 26 de ani, care prezenta zgârieturi la picioare', a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Cătălin Popescu, scrie Agerpres.

Una dintre persoanele rănite uşor a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close