Academia de Studii Economice din Bucureşti, reușită imensă. Se reîntoarce într-un prestigios top internațional

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

ASE se reîntoarce într-un clasament prestigios în 2024.

Academia de Studii Economice din Bucureşti a reintrat în clasamentul internaţional Shanghai Global Ranking of Academic Subjects, ediţia 2024, ocupând locul 301-400 în domeniul Economie, conform Agerpres.

"În clasament au fost incluse peste 1900 de universităţi din 96 de ţări, în cadrul a 55 de domenii de studiu.

La nivel naţional, ASE se poziţionează, conform prestigiosului clasament, pe primul loc în domeniul Economie, urmată de alte două mari universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Renumitul clasament utilizează o serie de indicatori academici obiectivi pentru măsurarea performanţelor universităţilor în domeniile analizate, după cum urmează: cadre didactice de talie internaţională, rezultate ale cercetării la nivel mondial, cercetare ştiinţifică de înaltă calitate, impactul citărilor publicaţiilor şi publicaţii scrise în colaborare cu autori internaţionali.

Academia de Studii Economice din Bucureşti a mai fost prezentă în acest clasament

Academia de Studii Economice din Bucureşti a mai fost prezentă în acest clasament în 2019, 2018 şi 2017, cu rezultate onorante în domeniile Economie, Administrarea afacerilor, Administraţie publică şi Management.

ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, care îşi consolidează prestigiul academic prin prezenţa constantă în principalele clasamente internaţionale. Universitatea de la kilometrul zero al învăţământului economic superior din România promovează creşterea calităţii procesului didactic şi a experienţei educaţionale internaţionale oferite studenţilor, absolvenţilor şi cadrelor didactice şi are o vastă reţea de acorduri bilaterale cu universităţi de renume mondial. Studenţii beneficiază de numeroase oportunităţi educaţionale, în funcţie de domeniul lor de interes. Angajatorii apreciază studiile universitare oferite de ASE, iar diploma de absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti constituie garanţia unui viitor sigur, a unei cariere de succes şi a unei bune inserţii pe piaţa muncii", susține Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din Bucureşti într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel