Academicianul Teodor Dima a murit

Sebastian Florea / 02 ian 2019 / 15:03 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Academicianul Teodor Dima, Doctor Honoris Causa al Universitățiii "Andrei Şaguna" , s-a stins din viață în primele ore ale anului 2019.

Despre decesul academianului Teodor Dima: ”Un filosof de elită, membru al Academiei Române, un dascăl și un cercetător de marcă, ne-a parasit lăsând în urmă munca de-o viață materializată în pagini de înțelepciune și discipoli care să-i ducă mai departe opera. Mă despart de un deschizător de drumuri, de un prieten de suflet al meu, al șaguniștilor și al instituției, un înțelept și un ințelegător în profunzime al naturii umane. Drum luminat! Condoleante familiei!” scrie pe pagina sa de Facebook Aurel Papari, Președinte la Universitatea "Andrei Șaguna" din Constanța.

La rândul său, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a postat un mesaj despre academicianul Teodor Dima:

”În primele ore ale anului 2019, Academicianul Teodor Dima şi-a încheiat drumul printre noi.

Născut la Brăila, la 5 noiembrie 1939, a studiat filosofia la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, ca discipol al profesorului Petre Botezatu și a obținut titlul de doctor la Universitatea din București. A fost Decan al Facultății de Filosofie două mandate, 1992 – 2000, Cancelar General al Universității Alexandru Ioan Cuza din 2000 – 2004.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1996, devenind titular din 2011. Din 1995, până în 2018, a fost director al Institutului de Cercetări Economice şi Sociale „Gh. Zane, Filiala Iași a Academiei Române.

Teodor Dima a fost membru, fondator și coordonator a numeroase societăți, comisii și foruri științifice naționale și internaționale dintre care amintim: Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Științei și Tehnologiei al Academiei Române, Societatea Germano-Română de Filosofie, Societatea de Filosofie de Limba Franceză din România, afiliată la Association des Societés de Philosophie de Langue Française.

Operele îngrijite de acad. Teodor Dima

 

A publicat ca unic sau principal autor: Metodele inductive, Editura Științifica, București, 1975, 200 pp.; Între prudență și eroare. Eseu asupra naturii și dinamicii științei, Editura Junimea, Iași, 1978, 224 pp.; Dialectica procesului de cunoaștere, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, 105 pp.; Explicație si înțelegere, vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980, 220 pp.; Întemeieri raționale în filosofia științei (coord.), Editura Junimea, Iași. 1983, 250 pp.; Logica generală, (coord.), Editura Didactică si Pedagogică, București, 1991, 420 pp.; Explicație si înțelegere, vol. II, Editura Graphix, Iași, 1994, 320 pp.; Logica si argumentare, Editura Institutului European, Iași, 2000, 132 pp.; Privind înapoi cu deferenta, Editura Academiei Romane, București, 2006, 310 pp.

Ediții îngrijite: Petre Botezatu, Introducere in logica, ed. I, Editura Graphix, Iași, 1994, 2 volume, 500 pp.; ed. a II-a, Editura Polirom, Iași, 1997; Dumitru Isac, Cunoaștere si transcendenta, Editura Cantes, Iași, 1999, prima ediție, Cernăuți, 1949; Petre Andrei si modelul intelectual in cultura romana, Lucrările Sesiunii Științifice: „110 ani de la nașterea lui Petre Andrei", Academia Romana, București, mai 2001, Editura Cantes, Iași, 2001; Petre Botezatu, Cauzalitatea fizica si panquantismul, Ed. Universității „Al. I. Cuza", Iași, 2002; Vasile Conta: valorizare si interpretare, Editura Universității „Al. I. Cuza" Iași, 2003.

Pentru activitatea științifică și didactică a primit recunoașterea multor universități prin titluri de Doctor honoris causa: Universitatea „Stefan cel Mare" din Suceava, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea de Nord, din Baia Mare, Universitatea „Andrei Șaguna" Constantă, Universitatea din Pitești, Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

În 2007 devine cetățean de onoare al Municipiului Brăila.

Prin zecile de cărți și articole, miile de foști studenți și doctoranzi, rezultatele activității sale imprimate în memoria instituțiilor și organismelor pe care le-a slujit, coordonat și / sau creat, profesorul Dima rămâne luminoasă prezenţă a celei dintâi Facultăți de Filosofie a țării.

Se va afla depus, din după amiaza zilei de 2 ianuarie 2019, la Biserica Bărboi, iar mitingul de doliu va fi vineri, 04.01.2019, ora 10.”

Citește și: 

Ultimul Trib. Dima, veste tragică: ''Nu poți să descrii această durere...''

Halep, un nou titlu: Doctor Honoris Causa

 

 

 

 

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27