A vrut să-și omoare soția, dar a murit el. Un bărbat din Maramureș a primit ultima lecție a vieții

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat din Dragomirești a murit după ce și-a înjunghiat soția în fața unui magazin. 

Un bărbat de 40 de ani a murit miercuri în orașul Dragomirești, județul Maramureș, după ce și-ar fi înjunghiat soția cu un cuțit și s-ar fi auto-accidentat. Femeia a fost rănită și trasportată la spital, scrie Mediafax. 

Polițiștii au fost sesizați despre un eveniment produs la un magazin de pe raza orașului, unde două persoane au fost rănite. Aceștia au constatat decesul uneia dintre cele două persoane, un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Femeia a ajuns la spital 

De asemenea, la fața locului se afla o femeie de 36 de ani care prezenta mai multe răni și care a fost transportată la spital. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, Bogdan Gabor, a declarat pentru Mediafax că în acest caz s-a constituit o echipă complexă de cercetare de criminaliști ai IPJ și condusă de un procuror.

„Din primele informații, se pare că un bărbat și-ar fi înjunghiat soția, după care s-ar fi auto-accidentat sau auto-rănit. Urmează să se stabilească exact ce s-a întâmplat”, a spus Gabor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel