A ucis două surori după un ”pact cu diavolul”. Voia să câștige la loterie. Detectiv: Un individ arogant și violent

Foto Pexels
Foto Pexels

Tânărul care, în iunie 2020, a ucis două surori, după ce a încheiat un „pact cu diavolul”, a fost condamnat la 35 de ani de închisoare.

Danyal Hussein, în vârstă de 19 ani, a fost găsit vinovat de uciderea a două surori, ca parte a unui pact pe care l-a încheiat cu „forțe demonice”. Conform pactului, tânărul urma să ucidă cel puțin șase femei, o dată la șase luni, pentru ca în viitor să câștige la loterie, scrie Reuters. Danyal Hussein a fost condamnat la 35 de ani de închisoare.

Danyal Hussein le-a înjunghiat mortal pe cele două surori într-un atac sălbatic petrecut într-un parc din nord-vestul Londrei, în iunie, anul trecut. 

Hussein a comis crimele pentru a-și îndeplini partea sa de „contract" cu demonul „Mighty King Lucifuge Rofocale", pe care l-a semnat cu propriul sânge, promițând să „efectueze cel puțin șase sacrificii la fiecare șase luni”, atâta timp cât este liber și fizic capabil.

Surorile au rămas singure la primele ore ale dimineții. 

Inspector detectiv în cadrul Poliției Metropolitane din Londra: E un individ periculos, arogant și violent

„Hussein este un individ periculos, arogant și violent, care, încă de la început, nu a arătat nicio remușcare pentru acțiunile sale", a declarat Maria Green, inspector detectiv în cadrul Poliției Metropolitane din Londra: „Sper că știind că va petrece acum mulți ani în spatele gratiilor va aduce un mic confort celor dragi lui Bibaa și Nicole".

După crime, el a târât cadavrele în pădure.

Hussein, care locuia cu mama sa, a fost depistat după petele de sânge găsite la locul faptei și a fost arestat aproape patru săptămâni mai târziu, notează Mediafax.

Cine a fost ”Văduva Neagră”, femeia care și-a ucis soții, amanții și fiul. A trăit în Capitală până la 13 ani

Vera Renczi, supranumită „Văduva Neagră”, ocupă primul loc în topul celor mai cunoscuți criminali români din toate timpurile. Și nu degeaba cazul a fost adus, de multe ori, în discuțiile specialiștilor. 

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru comenta pentru DC News posibilitatea ca un caz asemănător să se petreacă în zilele noastre. 

„Face parte dintre cazurile șoc pentru că femei care au efectuat crime în serie sunt puține”, spunea pentru DC News comisarul-șef (r) Mihai Untaru. 

Vera Renczi sau „Văduva Neagră”, așa cum a rămas cunoscută, s-a născut la sfârșitul Secolului al XIX-lea, la București, dintr-un om de afaceri ungur și o tânără româncă. „Văduva Neagră” a trăit în Capitală până la vârsta de 13 ani, apoi a fost mutată de tatăl său la Berkerekul, în fosta Iugoslavie. 

A lăsat escapadele amoroase din adolescență deoparte când l-a cunoscut pe Karl Schick, un bancher austriac cu care s-a căsătorit și căruia i-a și dăruit un fiu, Lorenzo. La nici un an, Karl a dispărut misterios. Vera le-a explicat atunci apropiaților că bărbatul a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un accident de mașină în România. 

S-a recăsătorit cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sârb. La scurt timp, Joseph a dispărut în același mod misterios. Apoi, numeroși amanți au trecut pe la domeniul ei din Berkerekul și nu s-au mai întors niciodată. După insistențele soției unuia dintre aceștia, autoritățile au descins la locuința Verei și au găsit 35 de sicrie de zinc, în care se aflau trupurile tuturor bărbaților cu care se iubise, dar și trupul fiului, ucis după ce i-a descoperit secretul. Continuarea, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel