A supraviețuit în orfelinatul groazei și a devenit director de școală. Povestea unui copil nedorit: "Mamei îi pare rău că nu m-a avortat"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Ionel, profesor şi director de școală acum, a ajuns în orfelinatul de la Lugoj, după ce mama l-a abandonat la naştere. În pofida condiţiei sale, acesta a reuşit să facă o facultate şi să îşi clădească un viitor. Însă, până în acest punct, a trebuit să îndure momente grele.

 

În clasa a V-a, Ionel a aflat că în acelaşi orfelinat în care se afla era şi sora sa, care i-a devenit cea mai bună prietenă. Acesta a reușit să-și cunoască mama după ce unul dintre unchii săi a venit să-l vadă.

"Până să merg la mama mea, unchiul meu mi-a spus: Dacă vezi că vine la tine să te îmbrăţişeze, te duci şi o iei în braţe, dacă nu stai lângă mine. M-am dus, s-a uitat la mine. A fost ca un zid. Parcă m-am uitat la un zid şi gata. Aşteptam să vină să mă ia în braţe, dar a spus că se grăbeşte. Era în 1998. Eram în clasa a opta. A fost prima întâlnire cu mama. După aceea îi scriam scrisori, de opt martie, de sărbători. Nu am primit niciodată răspuns", își aminteşte Ionel, potrivit antena3.ro.

"Mama a spus că îi pare rău că nu m-a avortat"

În clasa a XII-a a sunat-o pe mama sa pentru a-i spune că era un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, însă dezamăgirea a fost imensă.

"Am vrut să o sun să vină la premiere pentru că am luat premiul doi. Nu a vrut să vină. A spus că trebuie să se ducă la fratele meu la închisoare. Am plâns, m-am necăjit", îşi mai aminteşte Ionel, care a ajuns, prin intermediul profesorului sau de sport, şi la emisiunea "95/95" de la Antena 1. "Au sunat-o şi a declarat în direct că îi pare rău că nu m-a avortat", a mai mărturisit tânărul ajuns acum director.

"Asta m-a atras să învăţ şi eu"

După liceu, Ionel intrat la Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara, însă pe un loc cu taxă. 

"Cu acordul facultăţii, mi-a fost aprobat să nu plătesc facultatea. Am fost cazat în cămin, am avut colegi de calitate, care învăţau bine şi asta m-a atras să învăţ şi eu. M-au sfătuit colegii să învăţ şi m-au protejat. Un profesor s-a ataşat de povestea mea şi au strâns tot timpul colete să îmi plătească prânzul, mai îmi dădeau colegii de camere şi am trăit din mila lor. În perioada asta nu m-am mai focalizat să îmi recâştig relaţia cu mama pentru că eram concentrat să îmi iau examenele", a mai povestit Ionel Petrea.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy