Antropologul şi profesorul Vintilă Mihăilescu, fost director al Muzeului Ţăranului Român, a încetat din viaţă la vârsta de 68 de ani, după o luptă îndelungată cu o boală grea.
"Vintilă Mihăilescu a plecat să facă teren în ceruri. La începutul anilor 90, ca student la sociologie la Universitatea București, aflasem despre un „prof mișto" de la Psihologie, despre care se spunea că făcea practică de teren fabuloasă cu studenții. L-am cunoscut apoi cu ocazia unei conferințe deschisă atât studenților cât și tinerilor cercetători la Ilieni (pe teren!) și organizată de către al său „Observator social"", a scris Augustin Stoica, în exclusivitate pentru DC NEWS.
Cum era Vintilă Mihăilescu
"L-am plăcut instantaneu; da, era „mișto", fără aere, cu mult umor și cu picioarele pe pământ. Când am revenit de studiile doctorale de la Stanford în 2005, ne-am revăzut. A fost unul dintre puținii oameni de aici care mi-a acordat o șansă. Știu, sună ciudat dar doctoratul de la Stanford nu prea conta în rândurile generațiilor mai vechi, care încă dețineau controlul prin departamentele de sociologie de aici. M-am alăturat Departamentului de Sociologie al SNSPA unde „șef" mi-era Vintilă.
În anii scurși în calitate de coleg și prieten, am dus împreună destule bătălii cu diverse persoane sus-puse sau împotriva unor absurdități birocratice. Am participat, alături de alți colegi și mai ales cu sute de studenți de la SNSPA, la cercetări entuziast inițiate de el cum ar fi Cartografierea Socială a Bucureștiului. Am amintiri frumoase cu Vintilă dar, pe lângă ele, ceea ce rămâne după el sunt cărțile sale, intervențiile „Socio hai-hui" din Dilema Veche dar mai ales generațiile de studenți pe care i-a îndrumat, „crescut" și a avut satisfacția să-i vadă realizați", a completat el.
Cea mai importantă moștenire pe care a lăsat-o Vintilă Mihăilescu
"Cunosc oameni (foști studenți sau studente) pentru care întâlnirea cu Vintilă a fost salvatoare, la propriu, oameni care și-au descoperit vocația prin el și care, datorită lui, au evitat eșecul. Oameni care atunci când Vintilă a avut la rândul lui nevoie de ajutor pentru a se lupta cu cumplita boală au sărit cu sutele.
Oamenii aceștia reprezintă poate cea mai importantă moștenire pe care a lăsat-o Vintilă în urma lui, o moștenire cum doar puțini profesori sunt în stare să o lase. Da, vestea e năucitoare, dar mi-l închipui pe Vintilă, de undeva de sus, zâmbindu-ne și spunându-ne să nu ne întristăm. El a plecat puțin să facă ceea ce știa foarte bine și îl pasiona. A plecat să facă teren. Prin ceruri", a adăugat Cătălin Augustin Stoica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
