A murit una dintre fetele Bond. Este doliu la Hollywood

Lumea de la Hollywood este în doliu, după decesul unei actriţe celebre. 

Actriţa americană Tanya Roberts, cunoscută în special pentru rolul de "fată Bond" în "A View to a Kill", dar şi pentru interpretarea personajului Midge Pinciotti în sitcom-ul "That '70s Show", a murit la vârsta de 65 de ani, relatează Hollywood Reporter, Deadline şi EFE.

Actriţa ar fi leşinat pe stradă în Ajunul Crăciunului, în timp ce se întorcea acasă după ce îşi scosese câinii la plimbare, potrivit reprezentantului său, Mike Pingel. Ea a fost conectată la un ventilator după ce a fost internată, dar nu şi-a mai revenit. Potrivit TMZ, Roberts nu ar fi fost bolnavă în zilele de dinaintea morţii.

Cauza morţii lui Roberts nu a fost deocamdată dezvăluită, deşi ar fi fost exclusă o legătură cu noul coronavirus, notează EFE.

Fotomodel şi actriţă



Pe numele său real Victoria Leigh Blum, actriţa s-a născut la New York în 1955. Ea şi-a început cariera ca fotomodel şi a apărut în reclame de televiziune înainte de a debuta în film, în 1975, în pelicula horror "Forced Entry".

Cel mai notabil rol al lui Roberts a fost în lungmetrajul din 1985 "A View to a Kill". În acest film, în care Roger Moore a dat viaţă pentru ultima oară agentului 007, Roberts a interpretat-o pe Stacey Sutton, o geoloagă americană care devine ţinta răufăcătorului Max Zorin, interpretat de Christopher Walken.

Tanya Roberts a jucat şi în al cincilea sezon al serialului "Charlie's Angels" (1976-1981), unde a interpretat rolul Julie Rogers, un personaj care a înlocuit-o pe Tiffany Welles (Shelley Hack).

Cariera lui Roberts include şi alte filme, precum "The Beastmaster" (1982) sau "Sheena" (1984).

Ultimul său rol proeminent a fost în serialul "That '70s Show" (1998-2004), scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel