Un tânăr în vârstă de 19 ani a furat, sâmbătă, un autobuz dintr-o staţie din municipiul Ploieşti, autovehiculul aparţinând societăţii de transport public în comun fiind avariat după ce şoferul a pierdut controlul volanului, lovind mai multe parapete.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, din primele cercetări s-a stabilit că autobuzul, în care nu se aflau călători, a fost sustras dintr-o staţie din zona de sud a Ploieştiului de tânărul de 19 ani, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Potrivit reprezentanţilor Transport Călători Express SA, societate care asigură transportul în comun în Ploieşti, autobuzul avariat aparţine acestei societăţi şi se pare că şoferul autovehiculului coborâse într-o pauză, lăsând cheile în contact şi uşa deschisă. Şoferul autobuzului va fi sancţionat de conducerea societăţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News