A intrat pe cal în Congres. Senatorul columbian a vrut să verifice dacă legislativul este într-adevăr pet-friendly

captură video, Facebook Josué Alirio Barrera Rodríguez
captură video, Facebook Josué Alirio Barrera Rodríguez

Un senator a intrat cu "animalul de companie" în Congres.

Senatorul columbian Josue c Rodriguez, de la partidul Centrul Democrat (al fostului preşedinte Alvaro Uribe - n.r.), a intrat marţi călare în Congres (legislativul columbian), motivându-şi decizia prin aceea că, săptămâna trecută, preşedintele Senatului a declarat edificiul drept pet-friendly, ceea ce înseamnă că acceptă animale de companie, transmite Agerpres.

Domnul preşedinte al Senatului (Roy Barreras) a transmis că noi, senatorii, putem să ne aducem animalele de companie: unii au pisici, câini, alţii au alte lucruşoare, eu am căluţul meu care este animalul meu de companie, a declarat presei senatorul de opoziţie, după ce a traversat călare una dintre curţile Capitoliului Naţional (Congresul Columbiei).

Paznicii de la clădirea Congresului nu au schiţat niciun gest de a-l împiedica pe senatorul uribist să intre pe cal în instituţie, dat fiind că preşedintele Senatului nu a precizat ce fel de animale de companie vor fi acceptate, însă demersul lui Barrera Rodriguez a fost criticat de unii congresmeni din partea coaliţiei de guvernare, care l-au calificat drept pantomimă ruşinoasă şi prosteală.

Barrera Rodriguez, care a fost guvernator al departamentului Casanare (în estul ţării, unde se află numeroase ferme de bovine - n.r.), a dat asigurări că nu avea cum să rateze aşa o ocazie de a-l prezenta celorlalţi senatori pe calul său Paşaport, pe care îl foloseşte la muncile câmpului.

În acelaşi timp, Barrera Rodriguez a susţinut că, prin acest gest, a dorit să evidenţieze truda ţăranilor acestei ţări, care sunt peste 15 milioane şi care astăzi, în marea lor majoritate, folosesc un căluţ, un măgar pentru a transporta alimente şi a munci. El a explicat că a vrut totodată să protesteze faţă de proiectele de lege care vizează interzicerea animalelor la muncile de zi cu zi.

La 20 septembrie, Roy Barreras, din partea coaliţiei de guvernare Pactul Istoric, a declarat că Senatul va fi pet-friendly şi s-a prezentat la tribuna parlamentului cu Covid, un câine negru pe care l-a adoptat în timpul pandemiei.

Începând de săptămâna viitoare Congresul Columbiei va fi 'pet-friendly', prietenos cu animalele, aşa că doamnele şi domnii senatori îşi vor putea aduce animalele de companie, a anunţat Barreras.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel