Paști 2020. A început slujba Odovaniei Învierii oficiată de ÎPS Teodosie - VIDEO

A început slujba Odovaniei Învierii oficiată de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Catedrala Sfinții Ap. Petru și Pavel din Constanța.

Amintim faptul că Arhiepiscopia Tomisului a decis ca 'în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din cadrul acesteia se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti (....) Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, are consacrată o slujbă specială, săvârșită în fiecare an la miezul nopții, în cadrul căreia credincioșii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esența credinței creștine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de Covid-19, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă'.

Sfânta Lumină, oferită credincioșilor

'Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă de Paște de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare. Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști', se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

Ce a spus ÎPS Teodosie

'Mulți își dau cu părerea, fără să știe de ce am spus că vom înnoi Praznicul Învierii Domnului miercuri. Așa este rânduiala Bisericii, nu este alta. Se repetă slujba de la Paști, cu ocolirea Sf. Mese, cu stihurile. Nu este o invenție a mea, așa este rânduiala. Ați primit Lumina de la Ierusalim unii de la preoți sau de la delegați, dar nu ați primit-o în biserică, ca în fiecare an. Atât vom face în plus. Lumina păstrată de la Paști o vom aduce în fața dumneavoastră.'

'Nu este nici o greșeală, nu este nici o invenție. Vă înnoim Lumina și vom face slujba ca la carte. Nu am născocit vreo altă slujbă. Sărbătoarea Paștilor are un început în noaptea Învierii și se sfârșește în miercurea dinaintea Înălțării. Slujba o facem nu dimineața, ci la miezul nopții, atât se schimbă. Se fac atâtea slujbe de noapte, la Ierusalim, la Sf. Munte. Înnoim sărbătoarea Învierii, așa cum scrie la carte, cum trebuie să o facă orice preot și orice ierarh din Biserica noastră, dacă participă, dacă nu face slujbă, nu o face. Să iasă din minte celor care spun că am făcut o invenție, nu am făcut nici o invenție. Eu întotdeauna am făcut-o, o voi face si anul acesta. Doar că aduc Lumina Învierii din Sf. Altar și o dau credincioșilor care vin la slujbă. Invit pe credincioși să vină cu mască, să stea la distanță, să respecte regulile sanitare.' a spus zilele trecute ÎPS Teodosie cu privire la slujba Odovaniei Învierii Domnului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel