Când trăieşti într-o ţară seismică precum Japonia, gândind cutremure (şi tsumani), crearea unor sisteme care să protejeze clădirile și, implicit, viața oamenilor, a surescitat atenția companiei Air Danshin, al cărei inventator, Shoichi Sakamoto, a conceput un sistem deosebit de simplu ce ar putea proteja casele în cazul unui asemenea cataclism, asemeni unui airbag.
Conceptul se bazează pe ridicarea clădirilor la aproximativ 3 cm de la sol, dar și izolarea în totalitate a acestora. Practic, o serie de senzori detectează începutul și sfârșitul unui cutremur, declanșând umflarea și dezumflarea automată a airbagurilor.
Deja implementată în 90 de locații aflate pe teritoriul Japoniei, invenția companiei Air Danshin pare a funcționa cu succes. Casele au fost separate de fundații cu ajutorul camerelor expandabile care s-au umflat cu aer în maximum o secundă de la declanșarea trepidațiilor. „Airbag-urile” le-au ținut suspendate și au atenuat șocurile seismice până când senzorii nu au mai înregistrat vibrații.
Potrivit companiei Air Danshin, sistemul are încorporate baterii de rezervă, pentru cazul în care intervine o pană de curent.
Inginerii de la Air Danshin susțin că aceeași tehnologie este deja pusă la punct și pentru protejarea unor clădiri mult mai mari, precum fabrici sau laboratoare, fără a se preciza însă dacă există planuri și pentru centrale nucleare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu