A doua tranșă de vaccinuri Pfizer BioNTech în România. Lista spitalelor beneficiare - UPDATE

Vaccin
Vaccin

A doua tranşă de vaccin anti-COVID a ajuns, marţi dimineaţă, la Institutul 'Cantacuzino' din Capitală.

Update

Colonelul Romeo Feraru, purtătorul de cuvânt al Institutului 'Cantacuzino', a precizat că este vorba despre 40.950 de doze de vaccin anti-COVID.

'Aceste doze vor fi depozitate în Centrul naţional de stocare al Institutului 'Cantacuzino' şi vor fi distribuite spitalelor care au nevoie de vaccin, în funcţie de solicitările primite de la Comitetul naţional de coordonare a vaccinării, în perioada următoare', a afirmat colonelul Feraru.

În Bucureşti, distribuţia vaccinului se va face prin Ministerul Apărării Naţionale, transportul urmând să se realizeze cu ajutorul unor autofurgonete. 'Dispunem de un centru de depozitare pentru un milion şi jumătate de doze, în congelatoare speciale, cu temperaturi cuprinse între minus 60 până la minus 90 de grade Celsius', a menţionat purtătorul de cuvânt al Institutului 'Cantacuzino'. 

Știrea inițială

Noi tranşe de vaccin împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2 vor sosi în România marţi şi miercuri, după cum a anunţat Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19. 

'La acest moment ştim că vor sosi noi vaccinuri anti-COVID în România, după cum urmează: în data de 29 decembrie în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar în 30 decembrie în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi', a precizat, duminică, sursa citată. Duminică a început oficial campania de vaccinare împotriva noului coronavirus şi în România.

Primii beneficiari ai imunizării sunt cadrele medicale de la: * Braşov - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase; * Bucureşti - Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Prof. Dr. Matei Balş';

* Bucureşti - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase 'Dr. Victor Babeş' (inclusiv secţia externă modulară Pipera);

* Cluj - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca; * Constanţa - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa; * Dolj - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Victor Babeş' Craiova; * Iaşi - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase;

* Maramureş - Spitalul de Pneumoftiziologie 'Dr. Nicolae Rustea' Baia Mare; * Suceava - Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Sfântul Ioan cel Nou' Suceava;

* Timiş - Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie 'Dr. Victor Babeş' Timişoara (inclusiv secţia exterioară a acestui spital - secţia clinică de recuperare cardiovasculară - din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel