850 de bucureşteni au avut nevoie ajutorul Ambulanţei

ambulanta
ambulanta

Ambulanţa a primit aproximativ 850 de solicitări, începând din seara de Ajun, la ora 19,00, şi până în ziua de Crăciun, la ora 15,00, a precizat sâmbătă , Alice Grasu, medic-coordonator al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti.

Potrivit lui Alice Grasu, din seara de Ajun (vineri), de la ora 19,00, şi până sâmbătă, la ora 15,00, Ambulanţa Bucureşti a înregistrat 846 de solicitări, dintre care 476 de urgenţe. Dintre acestea, 26 de persoane au căzut în stradă, 61 au prezentat lipotimii şi sincope, 22 persoane comă (de toate etiologiile). De asemenea, au fost înregistrate 95 de cazuri de tulburări digestive, cinci tentative de suicid, patru depresii severe şi 18 traumatisme prin cădere sau agresiune.

O altă statistică prezentată de Alice Grasu relevă că, începând cu ora 7,00, sâmbătă dimineaţa, s-au înregistrat 350 de solicitări, dintre care 187 de urgenţe. Dintre acestea, 13 persoane au căzut în stradă, printre ele numărându-se şi cazuri sociale, 20 de persoane au prezentat lipotimii şi sincope, 11 comă (de toate etiologiile).

Dr. Grasu a precizat că 36 de persoane au avut diverse probleme digestive - colici abdominale, colici biliare, tulburări gastrointestinale, trei persoane traumatisme prin cădere, iar două persoane au fost suspecte de fracturi, informează Agerpres

"Faţă de anul trecut, suntem în parametri normalităţii, însă vom putea face un examen corect luni, când se vor termina sărbătorile de Crăciun", a spus Alice Grasu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel