825 de copii au murit în primele 9 luni din 2020. 13 judeţe au nevoie de echipamente şi aparatură medicală

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Anual, România pierde aproximativ 1.200 de copii până într-un an, de cele mai multe ori pentru că maternităţile şi secţiile de terapie neonatală sunt dotate cu aparatură veche, depăşită în performanţă şi insuficientă.

Mortalitatea infantilă e o dramă deopotrivă familială şi socială, susțin reprezentanții Asociației Salvați Copiii într-un comunicat de presă. În cifre absolute, 825 de copii au murit înainte de a împlini un an, în primele nouă luni ale anului trecut: 369 de copii care au venit pe lume în mediul urban şi 454 din mediul rural.

Au nevoie de sprijin


În acest moment, 21 de unităţi medicale din 13 judeţe au nevoie de 130 de echipamente şi aparatură medicală, în valoare totală de aproape 1.500.000 de euro.

Totodată, datele furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică arată că numărul născuţilor vii şi natalitatea au scăzut, de la 147.388 de născuţi vii în primele 9 luni din 2019 la 131.967 de născuţi vii în aceeaşi perioadă a anului 2020.

Creştere îngrijorătoare



O creştere îngrijorătoare se remarcă în ceea ce priveşte decesele materne, în primele 9 luni ale anului 2020 - 15 cazuri, faţă de 11 cazuri în 2019. Dintre acestea:

- 9 decese prin risc obstetrical direct (4.3°)
- 5 decese prin risc obstetrical indirect (1.8°)
- 1 deces prin avort
- 2 cazuri de deces matern colateral.

20 de unități medicale vor fi dotate



În 2021, Organizaţia Salvaţi Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile şi în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei.

În prima parte a anului 2021, va fi intensificată dotarea a 20 de unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy