EXCLUSIV  5000 de permise suspendate într-o săptămână. Titi Aur: "Reflectă atitudinea şoferului român" Paradox - cine greşeşte cel mai des

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Poliţia Română a anunţat că a suspendat în ultimele 7 zile aproape 5.000 de permise din România, dar şi că a acordat aproape 40.000 de sancţiuni contravenţionale. Titi Aur, expert în şofatul defensiv, a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, ce spun aceste date despre şoferul român. 

În ultimele şapte zile, Poliţia Română a reţinut 4.879 de permise de conducere, dintre care 1.927 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 586 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 786 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 306 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor și 1.274 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce, scrie promotor.ro

"Asta spune multe. Ce înseamnă asta? A suspenda atâtea permise înseamnă că au fost multe încălcări de reguli grave şi asta spune multe despre modul în care vede românul condusul maşinii. În jargon, 'mi se rupe, nu contează'. De fapt, această statistică este practic un sondaj despre atitudinea şoferului român la volan. Crede că nu i se poate întâmpla nimic, ce contează dacă a băut, dacă a depăşit viteza. De aici vine şi numărul mare de accidente. 

Culmea e că toată această atitudine incorectă nu e pentru că cei care sunt la volan îşi doresc, sunt teribilişti, ci pur şi simplu pentru că nu conştientizează. Toate statisticile arată că maximum 15 la sută din accidentele grave produse sunt produse de şoferii inconştienţi, în sensul de alcool, droguri, sinucideri. Restul de 85 la sută sunt produse de şoferi care au o viaţă socială normală, care sunt consideraţi oameni corecţi ca atitudine. Mai mult, sunt consideraţi şoferi cu experienţă, conduc de mult timp, nu au accidente. 

De ce produc ei aceste accidente grave? Pentru că ei nu cred că lor li se poate întâmpla. Mai mult, consideră că o încălcare relativ simplă, depăşirea vitezei, depăşirea pe linie continuă, neacordarea de prioritate, intrarea rapidă pe contrasens în depăşire, sunt lucruri care fac parte din viaţa normală a unui şofer. Toate astea duc la un moment dat la un accident grav! Nu ştii niciodată când se întâmplă!", a declarat Titi Aur în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Metoda şvaiţerului

"În conducerea defensivă noi vorbim de metoda şvaiţerului, acel caşcaval cu găuri. Pui feliile una lângă alta şi fiecare felie reprezintă ceva: oboseala, aglomeraţie, uzura maşinii. Când te uiţi prin acele felii puse una lângă alta, nu vezi pe partea cealaltă. Dar se pot alinia nişte găuri la un moment dat. Când lumina trece prin toate găurile, se întâmplă accidentul. Când faci o greşeală de zeci de ori, de sute de ori, la un moment dat se întâmplă! Şi când se întâmplă grozăvia, spui că ai avut ghinion. Nu, nu e ghinion, ai căutat-o!", a mai spus specialistul. 

5000 de permise suspendate, 5000 de accidente evitate? 

"Nu ştiu dacă 5000 înseamnă multe permise suspendată în 7 zile, pentru că nu ştiu câte se suspendă în mod normal. Dar cert este că aceste permise suspendate înseamnă nereguli sau abateri grave care, din fericire, nu au dus la accidente. Dar toate puteau să ducă la câte un accident grav! Pentru că poliţistul nu a decis subiectiv suspendarea. Poate unul, doi, au fost mai rău intenţionaţi. Dar restul nu! Au avut motive! Acest lucru ne reflectă atitudinea şoferului român la volan: 'mi se rupe!'", a concluzionat Titi Aur. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy