Urmărește emisiunea live


50 de TONE de azotat de amoniu, arme şi cartuşe, confiscate de poliţiştii din Giurgiu

50 de TONE de azotat de amoniu, arme şi cartuşe, confiscate de poliţiştii din Giurgiu / Foto: Pixabay
50 de TONE de azotat de amoniu, arme şi cartuşe, confiscate de poliţiştii din Giurgiu / Foto: Pixabay

Polițiștii din Giurgiu au confiscat 50 de tone de azotat de amoniu, arme şi cartuşe.

Poliţiştii din Giurgiu au confiscat o cantitate de 50 de tone de azotat de amoniu, dar şi arme şi cartuşe, în urma unei activităţi pentru prevenirea infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor şi respectarea prevederilor legale la regimul substanţelor periculoase, transmite Agerpres,

"Astăzi, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Giurgiu au desfăşurat în judeţul Giurgiu activităţi pentru prevenirea infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor, respectarea prevederilor legale la regimul substanţelor periculoase şi pentru prevenirea şi combaterea braconajului cinegetic. În urma activităţilor desfăşurate au fost constatate patru infracţiuni, dintre care trei privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi una privind nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate', se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

Tone de azotat de amoniu în valoare de 348.600 de lei



Astfel, în timpul acestei acţiuni a fost descoperite şi ridicate 50.000 de kilograme de azotat de amoniu în valoare totală de 348.600 de lei, trei arme neletale supuse autorizării şi 17 cartuşe.

De asemenea, au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.003 de lei, dintre care două pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi una la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

Totodată, în cazul a şase persoane a fost dispusă anularea autorizării deţinerii de arme şi muniţii, iar 19 persoane fizice au fost controlate la domiciliu cu privire la modul de păstrare şi asigurare a armelor şi muniţiei deţinute, precizează sursa citată. 

Ce este azotatul de amoniu

Azotatul de amoniu este o sare care se obține prin reacție de neutralizare a acidului azotic cu amoniac. Este numit și nitrat de amoniu sau salpetru de amoniu, iar formula sa chimică este NH4NO3.

Are formă de sare cristalină, albă, extrem de solubilă în apă, și se găsește în stare naturală în regiuni extrem de uscate, cum ar fi deșertul Atacama din Chile, însă în prezent este obținut în mod artificial.

Este utilizat ca îngrășământ, în agricultură, dar apare și în componența unor explozibili, dintre care cele mai cunoscute sunt Amatol și Torpex, în care este combinat cu TNT, scrie Știri.md

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel