5.000 de jihadişti antrenaţi au ajuns în Europa. Şeful Europol: Este cel mai ridicat nivel de alertă teroristă

Aproximativ 5.000 de jihadişti antrenaţi de către Statul Islamic se află în Europa, a avertizat şeful Europol, potrivit transmite România TV. Acest a afirmat că Europa se confruntă cu cel mai ridicat nivel de alertă teroristă din ultimii zece ani şi a avertizat în legătură cu atentatele pe care ar putea să le comită teroriştii. 

"Europa se confruntă cu cel mai ridicat nivel de alertă teroristă din ultimii zece ani", avertizează britanicul Rob Wainwright, șeful poliției europene.

Instituția pe care o conduce are informații care indică faptul că între 3.000 și 5.000 de cetățeni europeni au aderat la gruparea teroristă Statul Islamic, care i-a pregătit în Orient pentru comiterea unor atentate și i-a trimis înapoi în Europa. 700 de britanici au plecat în Siria şi Irak pentru a lupta alături de Statul Islamic, iar aproximativ jumătate dintre aceştia s-au întors în Marea Britanie. 

”Ne putem aștepta ca Statul Islamic sau alte grupări religioase teroriste să comită noi atentate în Europa, scopul principal fiind pierderea unui număr cât mai important de vieți omenești în rândul civililor”, a precizat Wainwright într-un interviu pentru ziarul german Neue Osnabrücker Zeitung.

Şeful Europl susţine însă că nu există dovezi clare că teroriștii s-ar folosi de criza migranților pentru a pătrunde pe teritoriul Europei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel