Fondul de Dezvoltare și Investiții. 469 de proiecte ale administrațiilor locale vor fi finanțate

Proiect
Proiect

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a făcut publice o nouă serie de 469 de proiecte de apă, canal, energie, sănătate sau infrastructură pentru comunitățile locale, care vor fi finanțate de Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI).

Primele 116 proiecte finanţate prin FDI au fost aprobate prin Ordin al Preşedintelui CNSP în septembrie. Plafonul de contractare pentru acest an este de 10 miliarde de lei.

Printre cele mai valoroase proiecte aprobate se numără un proiect integrat de modernizare, consolidare și reabilitare drumuri și poduri în Neamț, cu o alocare de 521 de milioane de lei, extinderea canalizării și a stației de epurare din Snagov - 172 mililoane lei, penetrație și racord Splaiul Independenței-Ciurel-Autostrada București- Pitești în București - 104 milioane lei, lucrări de infrastructură în Buzău - 150 de milioane de lei sau asfaltarea drumurilor județene din Maramureș - 102 milioane lei.

Proiectele depuse care au documentaţia completă şi sunt peste plafonul de contractare rămân la CNSP şi vor deveni eligibile ulterior

CNSP administrează şi fondul de investiţii pentru localităţi, finanţat cu bani din Trezorerie, care poate fi accesat de primarii localităţilor din România. Aceştia pot veni cu proiectele la care au autorizaţii de construcţie, CNSP le verifică şi le aprobă, apoi virează suma care trebuie investită în realizarea proiectului în mai multe tranşe. În prima instanţă, primarii primesc un avans de 5% şi pe măsură ce proiectul este demarat se virează 10% din sumă.

Fondul de Dezvoltare și Investiții, fără personalitate juridică, este gestionat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză și este utilizat pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale unităţilor sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale, precum și ale universităților. Finanţarea proiectelor se asigură sub formă de granturi acordate din Fond şi care sunt aprobate anual prin legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar.

Fondul de Dezvoltare și Investtiții a fost înființat prin Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel